E genul ala de seara in care se scriu povesti. Ploua raspicat, marunt si patrunzator. Cu geamul larg deschis inhalez cu un calm autoimpus aerul vietii de azi. Am schimbat ceva la mine, am inteles ca la tine nu se poate. Stiu ca ne-am pierdut, iar regasirea ce paream s-o fi intalnit nu a fost decat o banala figura de stil. Suntem tot mai departe, pasul ce-l puteam face inainte l-am facut separat si-n retragere. Pasi mari, cadentati, grei, cu ritm de orgoliu si necedare. Am vrut sa-ti explic cat de-tot-ne puteam fi. N-am insistat sa fiu doar o pereche de picioare pe scara ta de cuceriri. N-am vrut sa ma vand ieftin. Nici tu nu trebuia s-o faci si poate-asa te lasam candva sa-mi aprinzi in nenumarate randuri tigara. Tigara de dupa. Te-ai vandut lor si e atroce ce-am putut sa-nghit in sec. Te-ai dat ametitor si innebunitor cu-un bier aer don juanesc ce nu te mai convinge nici pe tine. Ai sacrificat promisiunea unei lupte in doi pe-un rasfat si-ai declarat un razboi ce nu-si avea rostul. Si continuam acum foc contra foc si ne va mai ramane cenusa ca o ultima evidenta a unei neincercari ratate.
Am rupt de peste tot din mine si-am pus la loc de unde-am apucat. M-am imprastiat si reimprastiat si recalculat si-am strans cu farasul tot ce-am ciobit si mi-e ca a fost in zadar. Nu mai iau aer, iau nicotina.
