De mine si de noi

In fiecare clipa ceva mai moare in mine si stiu ca in curand nu va mai fi nimic, ma tem ca am murit de mult. Nu-mi vine sa plang, nu-mi vine sa rad, nu vreau sa ma zvarcolesc pe podea, nu mai vreau sa mi se sfarseasca viata. Am trecut prin atatea, iar resentimentele mele pentru tine erau ultima punte. Vreau sa ard podul asta si celalalt si celalalt pana cand te vei ineca tu cu cenusa. De fapt, nu. Pana cand cenusa o sa fie luata de vant, purtata departe, risipita. Cenusa asta nu va mai intoxica pe nimeni. Pentru ca noi doi nu avem nimic de impartit. Asa e cel mai corect, impartim loc'sorul asta numit viata in doua: tu cu-o parte, eu cu alta. Si niciunul nu mai trece de linie, asa e corect. Sunt mica, veninoasa, impietrita, inghetata, chircita sub greutatea unei experiente ce cantareste mai mult pentru mine decat pentru altii. Dar gata. Nu gata maine, nu gata poimaine, gata azi. De mine si de noi, m-am saturat. Sa fie pace. Acolo, in partea ta de lume. Aici, in coltul meu de rai.

010203 pana cand

Tihna. Departarea, viata asa cum n-o mai stim. Aerul greu, pacla sufocanta a rutinei, durerea de ani facuti veacuri, vanatai ce nu si-au pierdut nici conturul, nici intensitatea. visul meu. Casa din pustietati. perdelele subtiri. patul pentru doi. Imbratisarea lipsita de apasarea unei constiinte pacatoase, pielea alba, parul lung, obrazul tau neras. Mai stii fumul fara forma a tigarii tale care ma tinea in viata? Acum imi inhalez propriul fum. Asa cum nu mai sunt, asa cum nu mai esti. Floarea alba si smokingul perfect, ne-au pierdut anii. Mi-e sufletul pangarit de mizeria pe care mi-ai daruit-o. Toate gunoaiele, toate ratacirile, toate paharele, toate chistoacele*. Le-ai varsat in mine fara apasarea zilei de maine. Nu mai am nici macar dezgustul dragostei amare, nici puterea resentimentelor cangrenate. "Tell me how long has it been? 'Cause three years is forever and you haven't grown up yet". In definitiv, eu ti-am zis la revedere. :)