In fiecare clipa ceva mai moare in mine si stiu ca in curand nu va mai fi nimic, ma tem ca am murit de mult. Nu-mi vine sa plang, nu-mi vine sa rad, nu vreau sa ma zvarcolesc pe podea, nu mai vreau sa mi se sfarseasca viata. Am trecut prin atatea, iar resentimentele mele pentru tine erau ultima punte. Vreau sa ard podul asta si celalalt si celalalt pana cand te vei ineca tu cu cenusa. De fapt, nu. Pana cand cenusa o sa fie luata de vant, purtata departe, risipita. Cenusa asta nu va mai intoxica pe nimeni. Pentru ca noi doi nu avem nimic de impartit. Asa e cel mai corect, impartim loc'sorul asta numit viata in doua: tu cu-o parte, eu cu alta. Si niciunul nu mai trece de linie, asa e corect. Sunt mica, veninoasa, impietrita, inghetata, chircita sub greutatea unei experiente ce cantareste mai mult pentru mine decat pentru altii. Dar gata. Nu gata maine, nu gata poimaine, gata azi. De mine si de noi, m-am saturat. Sa fie pace. Acolo, in partea ta de lume. Aici, in coltul meu de rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu